„Am colindat” puţin prin sat şi prin împrejurimi, am admirat Dunărea de pe înălţimile Locvei şi am observat cum oamenii îşi făceau deja de lucru pe câmp. La întoarcere în sat suntem recunoscuţi, acostaţi şi discutăm puţin cu oamenii, chiar dacă suntem pe picior de plecare. În final, ne îndreptăm spre ieşirea din sat. La coborâre Dunărea ne zâmbeşte încă o dată cu speranţa revederii. Tot drumul spre casă suntem sub imperiul impresiilor întipărite în memoria noastră umană şi în cardurile de memorie ale aparatelor.