După eliberarea Banatului de sub stăpânirea otomană (1718), în această regiune slab populată au început să vină germanii “şvabi”, maghiarii, bulgarii şi slovacii, care au ocupat câmpia din nordul şi vestul Banatului. Dealurile din nordul râului Nera au fost populate începând din secolul al XVIII-lea cu germani veniţi dn Alsacia, Tirol şi Stiria şi cu croaţi “craşoveni”. Partea de sud şi cea mai muntoasă parte a Banatului, situată între Nera şi Dunăre, a rămas o zonă aproape pustie până la începutul secolului la XIX-lea.

   Primul val de colonişti cehi a fost provocat de întreprinzătorul de masă lemnoasă Magyarly din Oraviţa, care avea nevoie de muncitori pentru tăierea pădurilor din munţii Locvei. Câteva sute de oameni au fost atraşi aici cu diferite promisiuni: parcele de pământ, scutire de la serviciul militar, scutire de impozite, etc. Astfel a luat naştere în anul 1823 prima aşezare de cehi din Banat, Sfânta Elisabeta (Sankt Elisabeth, Elisabethfeld, Svatá Alžběta), iar un an mai târziu a apărut în imediata vecinătate localitatea Sfânta Elena (Sankt Helene, Svatá Helena).

Banatul cehilor