Al doilea val de colonişti cehi a fost iniţiat chiar de administraţia militară austriacă, care avea nevoie aici de oameni care să apere graniţa imperiului. Aşa au apărut în anii 1827-1828 alte aşezări de cehi în munţii Almăjului: Bigăr (Bígr), Eibenthal, Ravensca (Rovensko), Gârnic (Gerník), Şumiţa (Šumice), Poiana Muierii (Frauenwiese, Frauvízn). Au ajuns aici aproximativ 4.000 de cehi, venind de pe teritoriul actual al Republicii Cehe, din împrejurimile următoarelor oraşe: Plzeň, Domažlice, Praga, Beroun, Český Brod, Příbram, Kutná Hora, Pardubice. Deplasarea s-a făcut cu carele până la Viena, iar de acolo cu vapoarele pe Dunăre în grupuri de 15 până la 85 de familii.

   În decursul câtorva decenii aceşti oameni au transformat meleagurile împădurite în teren arabil. În partea a doua a secolului al XIX-lea situaţia lor s-a stabilizat. Numărul lor maximal a fost atins chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

   Al treilea val de colonişti cehi a fost organizat de autorităţile ungare între anii 1862-1865. În această perioadă cehii s-au stabilit la Clopodia (unde erau deja români, germani, maghiari şi sârbi) şi la Scăiuş (unde erau deja români).

Banatul cehilor